1. Locuire de calitate

Le redăm oamenilor din Sectorul nostru plăcerea de a trăi în cartiere frumoase

Sunt momente în care noi, bucureștenii, în special cei din Sectorul 6, ne simțim agresați de propriul nostru oraș! Traficul, poluarea, mizeria, aglomerația, dezordinea generalizată ne afectează tuturor calitatea vieții și sănătatea.

Muncim în acest oraș, ne creștem copiii în acest Sector, aici, cei mai mulți dintre noi, vom îmbătrâni. Cei care au administrat comunitatea locală în ultimii ani au ignorat toate aceste probleme spre disperarea noastră, a tuturor celor care dorim să trăim și să ne creștem copiii în acest Sector. Comunitatea noastră are dreptul să aspire la condiții civilizate de viață aici, în Sectorul 6, iar rolul meu și al echipei mele este de a livra cele mai bune soluții pentru a atinge acest obiectiv. Trebuie să ne placă să trăim aici!

Investițiile private ale firmelor românești și multinaționale au creat oportunități de carieră și afaceri în zona marilor artere de circulație din Sectorul nostru – Bulevardul Timișoara (Afi Cotroceni – Plaza România, Valea Cascadelor, Bd. Preciziei), Bulevardul Iuliu Maniu, Splaiul Independenței, iar acestea trebuie completate cu proiecte de dezvoltare locală. Sectorul 6 poate combina în mod logic și util oportunitățile de carieră cu locuirea de calitate: curățenie, acces la spații verzi și de promenadă de calitate.

 

Sectorul 6 este cel mai omogen sector din București din punct de vedere rezidențial, fiind dominat de prezența marilor cartiere construite în perioada anilor 1960-1990, alcătuind una din zonele cele mai dens locuite din București și oferind unul dintre cele mai mari stocuri de locuințe, un avantaj clar în atragerea businessurilor în zona de Vest a Bucureștiului.
Dominanța investițiilor private în zona adiacentă autostrăzii A2 a fost legată de activitățile de logistică sau producție și mai puțin de cele de birouri. Accesibilitatea sporită, ca poartă de intrare din Vest (dinspre Pitești, pe A1) a favorizat dezvoltările rezidențiale pe limita teritoriului municipiului, investiții care au scăzut prețurile ofertate pentru locuințele din cartierele deja stabilite, să zicem tradiționale.

 

Din punctul de vedere al accesibilității prețurilor, Sectorul 6 se adresează clasei de mijloc, înregistrând o valoare medie de 1.200 €/mp. Cartierele noastre sunt construite pe baza unor proiecte prestabilite și coordonate de autoritățile locale din acea vreme și dispun, ca majoritatea cartierelor construite înainte de 1990, de dotările necesare – spații comerciale sau unități de învățământ.

 

Aceste dotări sunt dublate de investițiile noi private (precum spațiile comerciale de mari dimensiuni – mall-urile AFI sau Plaza România, spațiile de birouri de lângă mall AFI) ori de investiții publice (precum realizarea Parcului Moghioroș sau a unui nou parc în lungul bulevardului Timișoara, a pasajului Ciurel sau extinderii liniei de metrou către Drumul Taberei).
Cartierele Sectorului 6 au caracteristici diferite. Cartierul Drumul Taberei, fiind construit în perioada 1960-1980, are un regim de înălțime mai variat (cu blocuri cu regim mic de înălțime în interiorul cartierului, cu spații verzi interstițiale și locuri de parcare amenajate). Cartierul Militari, fiind construit în perioada 1977- 1994 (cu blocuri cu regim mare înălțime), nu beneficiază de spații verzi amenajate, însă beneficiază de acces la metrou – magistrala est – vest).

1.1

Regenerarea urbană a centrelor cartierelor de blocuri vechi

Voi organiza rapid cel puțin trei concursuri internaționale de soluții pentru PUZ-uri de regenerare urbană la nivel de cartier, câte unul pentru Drumul Taberei (zona Moghioroș), unul pentru Militari (zona Strada Liniei) și unul pentru Crângași (zona Lacul Morii). Intervențiile vor viza: spațiile verzi din jurul blocurilor, parcările rezidențiale, iluminatul public, punctele de colectare deșeuri, locuri de joacă etc..

Soluțiile vor fi cât mai adaptate specificului fiecărei zone, prin aplicarea metodelor guvernării locale de tip participativ: locuitorii zonelor vizate vor fi consultați atât pe tema priorităților de dezvoltare urbană, cât și a soluțiilor propuse de specialiști și administrația locală. În acest fel, vom sprijini/ dezvolta sentiment de apartenență/proprietate al cetățenilor asupra acelui spațiului public. Asemenea proiecte au un dublu obiectiv: de a oferi oamenilor șansa unei vieți mai bune și de a dezvolta comunitățile locale.


PROIECT:
Reamenajarea urbană, pe baza unor soluții urbanistice profesioniste, a minim 3 zone în zonele Moghioroș, Lacul Morii, Strada Liniei*.

1.2

Facilități de petrecere a timpului liber de calitate

Pentru mine, petrecerea timpului liber este foarte importantă pentru că de aceasta depinde calitatea vieții și are un impact direct asupra sănătății populației.

Timpul liber pe care îl avem la dispoziție pentru a-l petrece împreună cu familia și/sau prietenii este prețios și contribuie direct la sănătate și la calitatea vieții noastre.

Este nevoie de planificare urbanistică riguroasă pentru noile dezvoltări imobiliare. Actualul PUZ de Sector este o mizerie și reflectă exclusiv interesele unor rechini imobiliari. Miza unui PUZ bun este să preîntâmpine apariția unor ansambluri imobiliare haotice, fără drumuri, spații verzi sau funcțiuni de interes comunitar.

Sectorul 6 este singurul sector care nu cuprinde niciun segment al zonei centrale a capitalei, unde sunt concentrate principalele locații de divertisment (concerte în aer liber, evenimente culturale etc). Zona Lacul Morii oferă spațiul necesar acoperirii acestui deficit, iar dezvoltarea unor asemenea facilități necesită un efort constant al Primăriei Sectorului 6. Dezvoltarea acestei zone se va realiza printr-un proiect integrat gândit de specialiști în urbanism și va dezbătut cu membrii comunității locale.

 

 

PROIECT I
Amenajarea zonei de promenadă și a insulei Lacului Morii, astfel încât să punem la dispoziția bucureștenilor o zonă de agrement modern, încurajând sportul și mișcarea în aer liber.

PROIECT II
Amenajarea zonei de promenadă strada Liniei, promenadă pietonală verde, dedicată transportului alternativ și cu viață comercială, cu pasaje supraterane, locuri de joacă, amenajări peisagistice și facilități pentru activități sportive în aer liber pentru toată familia, locuri în care copiii, părinții și bunicii să se bucure de un stil de viață activ.

1.3

Regenerarea urbană a cartierelor de blocuri vechi.
Spațiul dintre blocuri

Drumul Taberei era considerat odată ca fiind o zonă de locuire de top, iar cartierele Crângași și Militari erau căutate de familiile tinere pentru că ofereau o bună accesibilitate.
Astăzi, spațiile dintre blocuri sunt inundate de mizerie, gunoaie, șobolani și mirosuri pestilențiale. Iluminatul public este prost, unele zone fiind complet neacoperite.

 

Cartierele Sectorului 6 au fost proiectate special pentru locuit, dar și pentru petrecerea timpului liber, cele mai multe blocuri fiind înconjurate de grădini și alei a căror calitate trebuie să crească prin asigurarea de iluminat public corespunzător, alei frumos amenajate, bănci și elemente peisagistice de bun gust.

Intervențiile vor viza deopotrivă spațiile verzi din jurul blocurilor, parcările rezidențiale, iluminatul, punctele de colectare deșeuri, locurile de joacă etc.. Amenajările vor fi cât mai personalizate și realizate participativ, cu implicarea activă a locuitorilor în design și alegerea soluțiilor, pentru a dezvolta un sentiment de apartenență/proprietate asupra spațiului public.

Regenerarea urbană a cartierelor noi (ex. Prelungirea Ghencea) este mai complicată din cauza haosului care le-a cuprins în lipsa unor politici de urbanism coerente. Pentru cartierele noi voi face PUZ-uri de regenerare pe bază de concurs de soluții, care să stabilească clar și proprietățile. Prin noile PUZ-uri se vor insera un minim de funcțiuni de interes public printre blocuri: drum, trotuar, spațiu verde, locuri de joacă, creșă, grădiniță etc.).

 

Ce și cum voi face:
• Voi organiza un concurs/concursuri internațional/e de soluții pentru PUZ- uri de regenerare la nivel de cartier;
• Voi dispune realizarea unor lucrări peisagistice și de infrastructură individuale, dedicate tuturor cvartalelor (grupuri de blocuri) din Sector, asigurând o identitate vizuală proprie, plăcută;
• Voi dispune asigurarea iluminatului public corespunzător prin proiecte de extindere și modernizare acolo unde rețeaua este veche sau nu asigură parametri optimi de iluminare.

1.4

Parcuri și spațiu verde

Spațiul verde este insuficient (mai ales în cartierul Militari) și aflat permanent sub asediul intereselor comerciale și imobiliare.

Pe de altă parte, există foarte multe spații sau terenuri degradate sau complet neutilizate care pot fi reintegrate în spațiul urban prin amenajarea de spații verzi și parcuri.
Calitatea ierbii, spre exemplu, pusă prin parcuri de către administrația Mutu este foarte proastă, iar costurile de întreținere sunt mari. În parcuri, oamenii trebuie să aibă acces pe spațiul verde. În acest moment, dacă cineva calcă iarba, este imediat luat în vizor de poliția locală. Iarba se întreține prin calitatea ei, nu prin interdicția de a nu călca iarba!

Ce și cum voi face:
• Voi identifica suprafețele de teren nefolosite, în vederea amenajării lor și a înființării de parcuri noi;
• Voi reintroduce în circuitul urban terenurile fostelor platforme industriale (decontaminare, amenajare) în vederea construirii de parcuri și alte spații de agrement și sport;
• Voi întări politicile de urbanism și disciplină în construcții pentru a nu mai fi eliberate autorizații de construire care nu respectă condițiile legale minime. De asemenea, voi aplica sancțiunile legale pentru proiectele de construcții a căror implementare ar avea sau are ca rezultat reducerea sau afectarea spațiilor verzi/locurilor de joacă etc.;
• Voi reconstrui ecologic terenurile degradate și voi integra terenurile abandonate în categoria spațiilor care generează servicii ecosistemice;
• Voi identifica toate spațiile abandonate, indiferent de regimul de proprietate al acestora, și le voi administra prin Primăria Sector 6;

 

 

PROIECT I
Amenajarea a 4 parcuri de cel puțin 8.000 de metri pătrați în proximitatea cartierelor Ghencea (Fostele sere militare), Militari (între str. Fabricii și str. Arieșul Mare), Cartierul ANL Brâncuși și Giulești.

1.5

Terenurile de sport și curtea școlii

Eu am crescut în curtea școlii, iar ca adult am continuat să joc baschet în Moisil, în Politehnică și, mai nou, în parcul Izvor.

 

Din cauza fenomenului de violență din unele școli (specific mai ales anilor ‘90 și 2000), autoritățile au ridicat garduri înalte în jurul școlilor și le-au scos din comunitate. În viziunea mea, școala trebuie să aparțină comunității! Nu doar în timpul orelor, atunci când elevii sunt la școală, ci și după programul acestora și în weekend. Elevii trebuie să aibă prioritate, dar și comunitatea trebuie să aibă acces la baza sportivă a școlii. Totul în condiții de siguranță și într-un climat de fair-play!
Sportul este foarte important pentru bucureșteni și, în general, pentru sănătatea noastră. Dezvoltarea de noi terenuri de fotbal, tenis, baschet, atletism și handbal, a bazinelor de înot va fi o prioritate pentru mine. Fiecare bucureștean trebuie să aibă în vecinătate și să poată ajunge ușor la un teren de sport. Vom construi baze sportive suplimentare în regim de parteneriat public-privat.

 

Ce și cum voi face:
• Voi redeschide curțile și facilitățile sportive ale școlilor către comunitățile cărora le aparțin (acestea nu sunt ale Ministerului Educației, ci ale comunității!);
• Voi construi și administra noi terenuri de sport în parteneriat public-privat;
• Voi responsabiliza poliția locală și le voi fixa noi obiective pentru a asigura un climat de siguranță în curțile școlilor care vor fi redeschise pentru comunități;

1.6

Consum cultural, evenimente culturale și sportive de calitate

Continuăm să alocăm prea mult timp din timpul nostru liber televizorului (consum cultural domestic), atât în cursul săptămânii, cât și în weekend, și prea puțin evenimentelor și spațiului public.


În același timp, ne dorim un acces mai mare la evenimente culturale importante din spațiul public. Consumul nostru cultural în spațiul public este concentrat în centrul orașului și are un nivel foarte scăzut în cartiere. Experții Institutului Național de Cercetare și Formare Culturală ne spun că “există potențial relativ mare pentru creșterea dimensiunii publicului fidel [n.n. pentru evenimente culturale], prin strategii culturale bazate pe studii de profunzime pentru identificarea pașilor care trebuie urmați pentru activarea publicului latent.
Îmi doresc să trăim într-un Sector viu, în care să se beneficiem de evenimente de calitate: festivaluri de anvergură, spectacole de interior și de stradă, evenimente care să pună pe harta turismului cultural locuri de referință din Sectorul 6. Toate acestea vor fi gândite și proiectate pentru a se autofinanța, fără a pune presiune pe Bugetul sectorului.

 

Ce și cum voi face:
• Voi realiza și aplica o strategie culturală care va avea ca obiectiv activarea publicului latent;
• Voi identifica și susține inițiativele private de organizare de festivaluri de teatru, film, muzică și alte forme de artă.

1.7

Infrastructură stradală și alei prietenoase cu vârstnicii și persoanele cu dizabilități

Pe ultima sută de metri, actualul primarul PSD al Sectorului 6 s-a grăbit să atribuie unor apropiați contracte de lucrări publice de asfaltări și ceva reamenajări, în special borduri. Lucrările sunt de foarte proastă calitate și au fost făcute să țină doar până la alegeri. În cea mai mare parte a mandatului său, însă, a ținut Sectorul 6 în mizerie și a ignorat calitatea străzilor și mai ales a aleilor dintre blocuri. Între blocuri este o adevărată junglă insalubră și oamenii sunt nevoiți să meargă către locuințe prin mizerie și noroi. Primarul PSD a reasfaltat străzi bune și le-a ignorat pe cele care aveau nevoie de lucrări și amenajări.

Ce și cum voi face:
• Căile de acces vor fi în mandatul meu curate, iluminate și amenajate peisagistic. Voi verifica personal situația în teren și voi contracta și recepționa doar lucrări de calitate, nu de mântuială, care să se strice în câteva luni;
• Principalele căi de acces vor beneficia de mobilier stradal de calitate și suficient: bănci, coșuri de gunoi, fântâni și cișmele cu apă potabilă, etc..

1.8

Siguranța cetățeanului

Siguranța cetățeanului este o preocupare constantă la nivelul întregii societăți. În condițiile unei crize economice globale, a proliferării rețelelor interlope încurajate de asaltul din ultimii ani ai guvernării PSD împotriva justiției, oamenii se simt tot mai mult în nesiguranță. Pe lângă aceasta, sub ochii nepăsători ai poliției locale se petrec foarte multe abateri de la normele legale și de conviețuire în comunitate.
Administrația locală dispune de un instrument puternic pentru a proteja comunitatea de acest pericol: poliția locală. Poliția locală a Sectorului 6 trebuie să devină un partener al comunității, nu o instituție aflată la discreția primarului, subordonată intereselor personale ale acestuia.

 

 

 

Ce și cum voi face:
• Voi demara un program de evaluare și de formare profesională pentru a mă asigura că polițiștii loclai au competențele necesare pentru a-și îndplini atribuțiile logale;
• Voi fi garantul funcționării acestei instituții strict în interesul cetățenilor prin stabilirea unui program de acțiuni clare cu obiective bine precizate;
• Angajații Poliției locală vor fi mai mult pe stradă și mai puțin în birouri, în contact direct cu cetățenii;
• Acțiunea și dispunerea polițiștilor locali în diverse zone se va realiza în funcție de criterii cât mai obiective, precum protejarea grupurilor vulnerabile (copii, vârstnici, persoane cu handicap), dinamica infracționalității în diverse zone ale sectorului (monitorizarea evoluției acestui fenomen pe cartiere/zone/străzi și repartizarea efectivelor în funcție de necesități).